Iubirea e misterul ce te atrage la acel om, fara sa stii de ce!

Iubirea… dragul de om vine uneori din motive pe care nu le poți pune în cuvinte. Nu e doar pentru că e frumos sau frumoasă — căci frumusețe vezi peste tot. Nu doar pentru că e deștept — minți sclipitoare sunt multe. Nu doar pentru că e harnic — lumea e plină de oameni muncitori.

Și totuși… e ceva.

E felul în care te privește, ca și cum te vede dincolo de aparențe.

E liniștea pe care o simți lângă el, fără să fie nevoie de explicații.

E modul în care îți rostește numele, de parcă îl învață pentru prima dată.

E căldura din gesturi mici, aparent banale.

E răbdarea lui când tu nu o mai ai.

E felul în care te înțelege chiar și când nu știi să te explici.

E energia lui, care se potrivește cu a ta ca două piese vechi care se caută.

E zâmbetul care îți schimbă starea fără motiv.

E faptul că lângă el nu simți nevoia să fii altcineva.

E acel "acasă" pe care nu-l găsești într-un loc, ci într-un om.

E modul în care te face să crești fără să te forțeze.

E felul în care tăcerile nu sunt incomode.

E dorul care apare fără motiv clar.

E intuiția care îți spune: "aici e ceva diferit".

Și poate, mai presus de toate, e acel mister… că îl/o alegi, dintr-o lume întreagă, fără să știi exact de ce — dar simțind că nu se putea fi altfel.